După 76 de zile orașul Wuhan iese astăzi din carantină. Epicentrul cutremurului devastator pentru întreaga planetă intră în rutina zilnică, lăsându-i pe alții să se „bucure” de beneficiile distanțării sociale. Economic însă, seismul Covid 19 pare a fi urmat de un tsunami cu efecte la fel de distructive și care din păcate, se pot manifesta pe termen lung.

Mi-a atras atenția în acest sens, un articol publicat recent în Ziarul Financiar referitor la șocul suferit de piața muncii de la noi în condițiile amenințării progresive a virusului chinezesc. Astfel, analizând oferta de joburi din primele 3 luni ale anului, concluzia a fost o diminuare drastică a numărului de locuri de muncă promovate de angajatorii activi din România. Primele 5 industrii, care au resimţit cel mai puternic această tăiere a promovării job-urilor în căutarea angajaţilor ideali sunt: Comerţul, cu o scădere de aproape 50%; industria IT&C, în cădere şi ea cu aproape 40%; Construcţiile, prăbuşite în martie, comparativ cu luna februarie, cu aproximativ 40 de procente; Banking-ul, într-un declin mai lin, dar constant şi Producţia.Un grafic sugestiv în acest sens, mai jos:




Șansa pare a fi a celor capabili de a se adapta la noile condiții, a celor care își vor asuma rapid decizii și vor fi deschiși pentru a învăța lucruri noi. Asta pare a fi tot mai clar dacă privim cu atenție cel de-al doilea grafic unde posturile de Contabil, Economist, Asistent Manager, Reprezentant vanzări, Lucrător comercial sunt momentan din ce în ce mai puține. Nu este mai puțin adevărat că toate funcțiile prezentate mai jos pot înregistra creșteri semnificative în momentul dispariției acestei crize.

Analiza a fost realizată de MAD intelligence – un think tank digital care sprijină clienţii în luarea celor mai bune decizii de business, prin raportarea propunerilor la trendurile din industrie, la statusul socio-demo-economic şi la aşteptările beneficiarilor. Aflați mai multe aici în articolul din Ziarul Financiar.

O alternativă a acestei perioade o pot reprezenta firmele de transport, industria textilă, comuncațiile, producătorii de produse pentu igienă, hipermarketurile. Important este să nu ne pierdem speranța și să folosim timpul liber pentru a adăuga plus-valoare pregătirii noastre.Până în 27 aprilie puteți aplica și la târgul de joburi on-line, pentru detalii click aici.