”Având în vedere Hotărârea nr. 52/5.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspecția Muncii a elaborat un ghid menit să îndrume angajatorii care își vor desfășura activitatea în regim de muncă la domiciliu/telemuncă sau prin aplicarea un program individualizat de muncă”, se precizează în comunicatul de presă al Inspecției Muncii.

Telemunca este din ce in ce mai des folosită de către angajatori, pe langă avantajele financiare oferind și o siguranță în plus în privința diminuării riscului de infestare cu coronavirus. Este și motivul pentru care Inspecția Muncii a emis un ghid în acest sens cu rolul de a ușura un pic munca celor de la Resurse Umane greu încercați în ultimele 8 luni cu situații solicitante gen somajul tehnic sau trecerea angajatului în regim de telemuncă.

Documentul oferă pictograme explicative privind înregistrarea unui contract nou cu clauză de telemuncă, modificarea unui contract individual de muncă aflat în derulare cu un contract cu clauză de telemuncă precum și înregistrarea și transmiterea încetării clauzei de telemuncă.

În prima parte a Ghidului, specialiștii Inspecției Muncii abordează problema muncii la domiciliu cu particularitățile ei.

Găsiți toate detaliile aici.