Legislația de Sănătate și Securitate în Muncă precum și cea de Situații de Urgență prezintă obligații specifice concrete pentru lucrători. Din momentul trecerii pragului operatorului economic ne supunem prevederilor legale iar necunoașterea acestor prevederi nu ne exonerează în fața anchetatorilor. În materie de SSM, Legea 319 din 2006 a Sănătății și Securității în Muncă ne informează care sunt obligațiile generale pe care un angajat are datoria să le respecte la locul de muncă:

Art. 22. – Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Art. 23. – (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de
producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul
destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de
securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea
oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţilor pe
care aceştia le desfăşoară.

După cum remarcați nu aveți voie să interveniți la dispozitivele de securitate ale echipamentelor de muncă. Aceste acțiuni pot provoca accidentări grave. Aveți obligația de a utiliza în mod corect uneltele, mașinile dar și echipamentul individual de protecție ceea ce înseamnă că trebuie să participați la instruirile organizate de către angajator.Aș mai adăuga eu aici obligația de a respecta indicatoarele de securitate dar și aceea de a nu consuma alcool la locul de muncă, mai ales că vine vara iar unii lucrători din construcții (și nu numai) încurcă de multe ori ceaiul cu berea…..

Pe linie de Situații de Urgență, Legea 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor ne indică o conduită preventivă pentru limitarea riscurilor de incendiu în cadrul unității. Obligații generale ale angajaților:

Art. 22. – Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor
tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva
incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.

Aș mai adăuga eu la cele de mai sus obligativitatea de a cunoaște modul de folosire al stingătorului de incendiu dar și aceea de a menține libere căile de evacuare, circulație și acces pe tot timpul programului de lucru. Tot obligatorie este participarea la exercițiile de evacuare desfășurate de angajator sau organele competente. Atenție că punctul C se referă și la folosirea extinctorului pe post de opritor la ușă…..

Acestea sunt obligațiile generale, mai pot apărea și altele în funcție de domeniul de activitate și specificul activității. Este important să le cunoaștem și să ne desfășurăm activitatea respectând aceste reguli.De multe ori, de respectarea lor depinde viața noastră.