După finalizarea cercetării accidentului de muncă acesta se înregistrează într-un registru special registrul privind pe baza procesului verbal de cercetare.Suntem în faza de finalizare a evenimentului deja comunicat și cercetat tot ce ne-a mai rămas este sa-l notăm în registru. Ce rol au toate aceste etape? În primul rând un accident de muncă cercetat corespunzător ne transmite că ceva este imperfect la locul de muncă, ceva ce ține de instruire sau organizarea muncii trebuie îmbunătățit. De asemenea ajută la nivelul întregului colectiv prin comunicarea faptelor și învățămintelor ce trebuiesc trase din întâmplarea nefericită. Se iau astfel măsuri care pot îmbunătății securitatea lucrătorului la locul de muncă. informații importante despre înregistrarea accidentului de muncă găsim în Hotărârea Guvernamentală nr.1425 / 2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/ 2006 a Sănătății și Securității în Muncă la articolul 136 :

Art. 136. –
(1) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens în documentele încheiate.
(2) În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de muncă se înregistreazăde către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
(3) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de comandă, la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost angajată victima.
(4) Accidentul de muncă suferit de o persoană aflată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
(5) Accidentul de muncă suferit în timpul stagiului de practică profesională de către elevi, studenţi, ucenici şi şomeri în
perioada de reconversie profesională se înregistrează de către angajatorul la care se efectuează practica/reconversia
profesională.
(6) Accidentul de muncă suferit de o persoană în cadrul activităţilor cultural-sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activități, se înregistrează de către instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă.
(7) Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieți omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs accidentul.
(8) În cazul accidentului de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat în afara întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nicio legătură cu acesta, înregistrarea se face în condiţiile prevăzute de lege.
(9) Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de
angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
(10) Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
(11) Accidentul de muncă produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii ca urmare a neluării unor măsuri de securitate de către un alt angajator se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
(12) Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de la vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să delege însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în documentele încheiate.

Accidentul de muncă soldat cu invaliditate se va înregistra de către angajator în baza Procesului Verbal întocmit de către Inspectoratul Teritorial de Muncă.In cazul unui accident ce a dus la dispariția unei persoane sau al unui accident mortal se va înregistra data hotărârii judecătorești prin care este declarat decesul și se va comunica imediat numărul și data hotărârii judecătorești către ITM.

Și uite așa ajungem la FIAM, ultimul capitol al accidentului de muncă.Pe baza Procesului Verbal de cercetare, deci după ce accidentul a fost cercetat și avizat, angajatorul la care se înregistrează accidentul va întocmi acest Formular pentru Inregistrarea Accidentului de Muncă, mai pe scurt un FIAM.Detalii despre această ultimă etapă, foarte importantă găsim la articolul 140 din cadrul Hotărârii Guvernamentale nr.1425 / 2006

Art. 140. –
(1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM.
(2) FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în câte 4 exemplare care se înaintează spre avizare după cum urmează:
a) inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului;
b) inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea procesului-verbal de cercetare.
(3) Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se fac în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea formularului.
(4) Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM la dosarul sau la procesul-verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată, inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social, domiciliul sau reşedinţa.
(5) În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.
(6) Angajatorul are obligaţia de a anunţa încheierea perioadei de incapacitate temporară de muncă la inspectoratul teritorial de muncă la care a înaintat FIAM, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea perioadei de incapacitate temporară de muncă.
(7) În cazul în care angajatorul şi-a încetat activitatea, accidentele suferite de lucrătorii acestuia vor fi înregistrate în contul lui, iar completarea FIAM va fi efectuată de inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia angajatorul îşi desfăşura activitatea.

Cam atât despre accidentul de muncă. Toate informațiile necesare le găsiți în Normele Metodologice la Capitolul VII , Secțiunile 1,2 și 3 precum și în Legea 319 din 2006 a Sănătății și Securității în Muncă la Capitolul VI, Secțiunea 2. Le găsiți mai jos.


Hotărârea Guvernamentală 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii
securității şi sănătății în muncă nr. 319/2006

Legea 319/2006 a Sănătății și Securității în Muncă