Inspecția Muncii despre măsurile de SSM necesare în sezonul rece
”Întrucât, în perioada următoare, se vor înregistra fenomene meteorologice severe și valori de temperatură foarte scăzute, inspectorii de muncă vor verifica și respectarea măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 privind protecția lucrătorilor în perioadele cu temperaturi extreme.
Ghid pentru Telemuncă de la Inspecția Muncii
”Având în vedere Hotărârea nr. 52/5.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspecția Muncii a elaborat un ghid menit să îndrume angajatorii care își vor desfășura activitatea în regim de muncă la domiciliu/telemuncă sau prin aplicarea un program individualizat de muncă”
Accidentul de traseu nu va mai fi accident de muncă?
Pe masa Guvernului României se află un proiect de Ordonanță de Urgență cu șanse mari de a fi adoptat până la finalul acestui an care presupune o serie de modificări importante aduse legislației muncii. Cea mai importantă modificare este scoaterea accidentului de traseu de sub incindența accidentului de muncă prin abrogarea literei g, alineatul 1 din cadrul articolului 30 – Legea 319/ 2006 a Securității și Sănătății în Muncă.
Hotărâre nouă, măsuri învechite
În urma creșterii numărului de cazuri de Covid 19 factorii de decizie au luat o serie de măsuri care se regăsesc în Hotărârea nr 52 din 05.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de...
Săptămâna Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă pe SSM.ro
Săptămâna Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, cu tema „Locurile de muncă sănătoase îți fac sarcina mai usoară!”
S-au deschis restaurantele ! Noi reguli de funcționare
Începând cu data de 01 septembrie sunt permise activitățile de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelor, în interiorul clădirilor, precum și, în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
Registrul electronic de evidență a zilierilor
Persoanele care utilizează zilieri pentru diferite activități cu caracter temporar sunt obligate începând de sâmbătă, 25 iulie 2020, să renunțe la registrele clasice și să înregistreze activitatea prestată de lucrători în registrul electronic. Evidența zilierilor...
INSP NU recomandă tunelurile dezinfectante
Tunelurile dezinfectante devin o afacere prosperă în ultimele săptămâni. Tot mai mulți primari instalează la intrarea în diverse instituții, ba chiar și la intrarea în școli. Institutul Național de Sănătate Publică a emis un comunicat în acest sens prin care avertizează că aceste tuneluri reprezintă un pericol de sănătate publică fără beneficii dovedite științific.
Masca de protecție obligatorie, cu unele excepții
pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.
Ordinul 3577/831/2020 – România se întoarce la muncă
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a emis împreună cu Ministerul Sănătății un Ordin comun nr 3577/831/2020 ce reglementează măsuri în domeniul Sănătății și Securității în Muncă valabile pentru toți angajații și angajatorii din țară pentru perioada stării de alertă.